Duminica din-nainte de Rusalii a fost cu timp super, numa’ bun de facut o cursa cu bicicleta. Avem in plan un traseu care in primavara mi-a lasat in amintire (si in roata) o pana a carei rezolvare a fost imposibile pt ca n-am avut atunci capacel sa desfac ventilul camerei ca s-o pot umfla. Ei, bine, am zis sa repet cursa aia pt ca a fost faina, in ciuda incidentului. Semnul de intrebare major: merg singur, sau cu cineva? Am rezistat tentatiei de-a face invitatii si-am plecat singur pt a-mi stabili programul si traseul dupa bunul plac.
Primul „jalon”: biserica maramureseana de la Sutesti. Da, e asa ceva la Sutesti! Dinspre Dragasani mergi spre vest, ajungi la Primaria Sutesti si pe primul drumulet disponibil cotesti dreapta spre deal si tot inainte spre biserica plantata acolo unde se termina drumul. Nu sunt genul bisericos, dar cladirea trebuie s-o admiri pentru liniile suple specifice zonei din nordul extrem al tarii.
M-am intors pe traseul parasit mai devreme pentru a urca pe dealul paralel cu Dealu Viilor, orientat la fel, de la S-E la N-V. Catararea a fost relativ usoara, pe asfalt pana la fosta ferma a CAP-ului (din vechime), acum pensiunea cazuta in decrepitudine a fostului primar din Sutesti. Am bagat de seama 2 lucruri importante:
- asfaltul se termina la 20 m dupa poarta „pensiunii”
- troneaza la marginea drumului un smochin urias si promitator pentru vara ce vine cu pasi rapizi. Nu m-am putut abtine in a face o poza la pomul de poveste promitandu-mi ca in Iulie sa-i fac din nou o vizita ca sa-i „iau pulsul”.
Ce am observat mai devreme despre asfalt a fost foarte important pentru urmatoarele 30 min, chiar mai mult. Drumul asfaltat a devenit drum pe varful dealului care destul de repede a disparut ca notiune de drum si a ramas sa se ghiceasca o poteca prin iarba pana la brau.
Natura pura, necalcata de picior de om in ultimele 2-3 saptamani, urme de animale, pasarele cantatoare si… un mare chin in a merge cu bicicleta inainte.
Am reusit insa sa inchei si capitolul asta special al zilei si-am ajuns la capatul zonei salbatice, la un drum calcat de om, pe marginea caruia era fantana Celorlalte Cuvinte cu „apa salcie si calda si rea”
Mi-am continuat drumul, am coborat dealul in sat – Mitrofani – si-am continuat spre tinta clara: satul Cetateaua. In sfarsit a aparut intersectia dorita, prilej de poza. Mi-am amintit de biserica de lemn, monument istoric, fiind ctitorita in 1792
O urcare scurta dar provocatoare scoate sufletul din mine pana la poarta bisericii vechi ce asteapta pe partea stanga a drumului.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica_de_lemn_din_Cet%C4%83%C8%9Beaua,_V%C3%A2lcea
Mi-am continuat cursa trecand printr-un sat pierdut de lume cu multe case pustii, cotropite de buruieni si copaci… Din loc in loc apare o casa vie, cu cineva in curte, dar deja ma intreb cum de mai sta cineva in pustietatea aia? E foarte trist, sau asa mi se pare mie
Trec si de ultima casa, ajung in padure pe drum forestier care si asta abia se ghiceste pe alocuri. Sunt pasari peste tot, dar nu vad picior de animal.
Inca putin, inca putin… si s-a facut mult. Pot spune ca am initiat un traseu MTB.
Am ajuns sa trec inca un deal si, la un moment dat, printre pomi am vazut lumina: Amarasti. Acolo, la biserica din departare e sosea, asfalt si drumul inapoi spre acasa
Odata ajuns la asfalt n-am mai fost nimic FUN: 10-15 km de pedalat prin soare, pe drum judetean, cu asfalt bunicel.
Asta a fost cursa cu toate peripetiile ei.
E bine c-am scris-o, poate ajuta pe cineva ce-o vrea s-o repete. Sincer sa fiu nu recomand partea de vegetatie salbatica, mai ales c-ar fi solutie de a ajunge la „Fantana suspinelor” pe alta cale PRACTICABILA.
